In fiecare zi ma gandesc la mine, la ei, la ai mei. Privesc pe fereastra cum totul se aduna in jurul meu, cum totul se schimba si toate se sparg si parca totul vine impotriva fiintei mele.
Vreau sa invat, vreau sa cunosc, vreau sa iubesc, vreau sa cuceresc lumea, dar… lumea parca ma respinge. Sunt singur si astazi si ieri si maine, poate nu. Sunt un puf care isi cauta locul de unde sa creasca, sunt o meduza care se lasa purtata de val, sunt un copil care se ridica pentru prima data si nu simte pamantul sub picioare.
Ma invalui in ganduri si ma pierd in temeri. Am prieteni si cunosc oameni. Vad masti in fiecare zi si in acelasi timp nu mi le pot insusi. Vad oameni frumosi, vad oameni urati. Dar cine sunt eu sa ii judec? Cine sunt ei sa ma judece?
Atatea ganduri si eu sunt unul singur. Merg in fiecare zi la scoala si astept de fiecare data weekend-ul, caut in fiecare zi ceva nou si parca tot ce-i nou se sparge in lucruri vechi si obositoare. Ma doare ca vreau sa fac multe si parca nu am chef de nimic. Prietenii ma stiu de la bere si cluburi , parintii ma vad cum tot cresc si parca in fiecare zi ma streseaza cu “fa ceva cu viata ta! Nu lasa timpul sa treaca pe langa tine.”
Oare unde o sa ajung cu atatea intrebari si nevoi de raspunsuri. Sunt tanar si am dreptul sa imi traiesc tineretea.
Parca mai ieri eram copilul care se uita la jucarii si astazi vreau sa fiu matur. Vreau sa gandesc mare si sa nu fie tratat ca un copil. Sunt adolescentul matur, sunt cel care vrea sa ridice munti, sa creeze povesti, sa traiasca la maxim si cu maxima intensitate viata. Am nevoie de mine si am nevoie sa ma adun.
Sunt indragostit si mi-e rusine sa o spun. Iubesc tot ce ma inconjoara si cred ca totul este frumos, dar astazi o zaresc si ea ma priveste ca pe un tip ce trece pe langa. As vrea sa ne intersectam macar un minut privirile si din privire sa ii comunic tot. Mie teama sa nu o pierd, mi-e teama de mine, mi-e teama sa spun tot ce simt. Sunt atat de slab si totusi ma simt puternic. Nimeni nu ma intelege si nimic nu ma doboara. Dar nu vad ca stau deasupra unei ape si sub mine sunt urme de noroi. Noroi care l-am strans in ani de dorinte, in ani de parcurs fiecare zi a vietii mele.
Sunt eu adolescentul ce vreau sa fiu mare, sunt eu forma umana care isi traieste existenta printre oameni si totusi stau ascuns in fata lor. Tacere si priviri calde, lacrimi si imbarbatari sacadate. Sunt eu si in forma aceasta simt ca exist si cresc. Sunt larva ce se chinuie sa devina fluture si nu stie ce culoare si forma sa aleaga.
Vreau sa evadez din mine, vreau sa merg mai departe!
O punte de ani si idei si iluzii si pasii ii indrept catre mine in viitor. Sunt trestita cugetatoare ce se inclina in semn de respect timpului si vantului care aduce cu sine o mare de vise, dureri, suspine, toate acestea spalate de lacrimi ce-mi inunda sufletul. Sunt haosul meu si nimeni nu vede. Par a fi eu vesel, par a fi eu trist, par a fi eu Bufonul care face lumea sa rada si plang in sinea mea.
As vrea sa ma atinga o mana, in brate ce ma trag din acest tartar sa ma asez si sa inchid ochii, visand ca intr-o buna zi din mine se va naste acel om puternic!
Un pic de vis, un strop de lacrima si o credinta intr-un bine candva… sunt toate cele ce le am ca bogatie. Comoara sufletului ingropata intr-o masca a eu cum le arat altora.
Nu stiu cat de emo pare a fi, dar cred ca fiecare s-a intalnit cu starea aceasta! Asa ca hai sa mergem mai departe si sa ridicam capul, sa privim inainte si sa reusim sa construim o cale a noastra!
Daca aveti de spus despre voi cate ceva astept sa le punem online pe aici! Numai de bine la toata lumea!
Pilula Zero